Biblia Hazlie

Posted: August 30, 2008 in Hmm..Interesant... :)
Etichete:

Am auzit si eu de o carte tradusa „Biblia hazlie” . Parodia este scrisa de francezul Taxil Leo. Poate ca vor venii crestinii cu comentarii dar mai bine se abtin … Si le propun sa citeasca inainte … Am aici primul capitol al sau :
CAPITOLUL ÎNTÎI
FACEREA LUMII ŞI A OMULUI

Dumnezeu a existat dintotdeauna. La înce­putul timpurilor el era singur. În afară de el nu exista nimic. Nici măcar „lumi­na”, bunăoară. Şi pe vremea aceea dum­nezeu se numea „Elohim”. Aşa se spune în textul ebraic vechi al cărţii „Facerea”. Textual, cuvîntul „elohim” înseamnă „zei”, şi este destul de curios că Biblia îl numeşte aşa pe un domn care era cu desăvîrşire sin­gur.
Aşadar, „Elohim”, sau „Iahve”, „Savaot”, „Adonai”, cum îi mai spune Biblia în diverse pasaje, se plictisea (sau „se plictiseau”) de moarte în mijlocul haosului în­conjurător, sau „tohu vabohu”, cum numea Biblia haosul, ceea ce în traducere liberă ar însemna „talmeş-balmeş”. Şi fiindcă veşnicia-i nesfîrşit de lungă, de bună seamă că „elohimii” s-au plictisit aşa milenii şi milenii fără număr. Pînă la urmă, şi-a zis dumnezeu (aşa îi vom spune de acum încolo, în spiritul vremurilor noi) că, de­vreme ce este dumnezeu şi care va să zică atotputernic, nu se cade să se prăpădească de dor şi de urît, ci tre­buie neapărat să facă o treabă oarecare. Şi s-a apucat moşneagul să creeze.
Ar fi putut, ce-i drept, să le facă pe toate dintr-o dată. Ei bine, nu! Şi-a zis că n-are rost să se grăbească: „Toate la timpul lor”. Şi a făcut, la început, numai ce­rul şi Pămîntul. Mai bine zis, materia a apărut de la sine îndată ce şi-a manifestat el voia. Ce-i drept, o ma­terie la început informă, pustie, plină de umezeală, un „talmeş-balmeş”. „Şi pămîntul era fără chip şi pustiu şi întuneric era deasupra adîncului, iar duhul lui dumne­zeu se purta pe deasupra apelor”, spune versetul 2 din primul capitol al cărţii „Facerea”.
Care-i tîlcul acestor cuvinte, cititorul Bibliei n-are cum şi nici nu trebuie să ştie.
Şi ca să nu facă boroboaţe dumnezeu s-a gîndit că-i trebuie lumină. Ceea ce înseamnă ― nu-i aşa? ― că, înainte de asta, milenii şi milenii de-a rîndul a orbecăit în întuneric. Noroc că n-avea de ce se lovi, pentru că de jur împrejur nu era nimic.
„Şi a zis dumnezeu: «Să fie lumină!» Şi s-a făcut lumină” (Facerea, I, 3).
Ce fel de lumină era aceea, Biblia nu spune. Spune doar atît: „şi a văzut dumnezeu că lumina este bună”. A rămas adică încîntat de realizarea lui. Prima lui grijă a fost „să despartă lumina de întuneric”. Ce înseamnă asta, iarăşi n-are rost să încercăm a înţelege. „Şi a nu­mit dumnezeu lumina ziuă, şi întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua întîi” (Facerea, I, 5).
După aceea moşneagul s-a apucat să creeze… ghiciţi ce? Iarăşi cerul! Iată cum descrie „sfînta” scriptură această operaţie prin care dumnezeu a creat pentru a doua oară cerul: „Şi a făcut dumnezeu tăria cerului şi a despărţit apele care sînt dedesubtul tăriei de apele care sînt deasupra tăriei. Şi s-a făcut aşa. Şi a numit dumnezeu tăria cer; şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a doua” (Facerea, I, 7―8).
Povestea aceasta cu apa de „deasupra” şi de „de­desubtul” tăriei oglindeşte o eroare profundă a tuturor popoarelor primitive. Într-adevăr, oamenii din vechime credeau că cerul este masiv, tare, de unde şi denumi­rea de „tărie”. Se presupunea că de partea cealaltă a tăriei se află un uriaş rezervor de apă, al cărui fund este cerul. Astăzi orice om cu carte ştie că ploaia provine din apa care se evaporă de pe Pămînt. Vaporii de apă, condensîndu-se, formează norii, din care umezeala cade, sub formă de precipitaţii, pe suprafaţa Pămîntului. În­tr-o vreme se credea însă că ploaia este apa care curge din rezervorul acela de deasupra prin nişte ferestre spe­cial făcute în acest scop. Această părere, care acum ne face sa zîmbim compătimitor, s-a menţinut multă vreme.
O împărtăşeau toţi învăţaţii teologi din primele veacuri ale creştinismului.
Dar să trecem mai departe. Ziua a treia dumnezeu a folosit-o pentru o muncă ale cărei roade au fost şi mai preţioase decît cele dinainte. Şi-a coborît privirile asupra apelor de jos şi şi-a zis că ar fi bine să le adune laolaltă şi să lase astfel să iasă la iveală părţile de uscat. Supunîndu-se voinţei sale, apele s-au unit în văile formate instantaneu pentru a le primi. Tot instantaneu s-au format şi întinderile de uscat, înălţimile de pe care apele au început să curgă sub formă de pîraie şi rîuri spre mări şi lacuri.
„Şi a numit dumnezeu uscatul pămînt, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut dumnezeu că este bine” (Facerea, I, 10).
După cum se vede, de cele mai multe ori moşul era tare încîntat de treaba lui.
― Ia te uită, îşi zicea el, de ce nu mi-a dat în gînd să mă apuc mai de mult de toate astea?…
În ziua aceea dumnezeu a fost atît de mulţumit de uscatul şi de mările lui, încît nu l-a răbdat inima să nu mai facă ceva pînă la căderea nopţii. „Şi a zis dumne­zeu: «Să odrăslească pămîntul pajişte verde, ierburi avînd sămînţă în ele şi pomi roditori, care să facă, după soiul lor, roade cu sămînţă în ele pe pămînt». Şi s-a fă­cut aşa” (Facerea, I, 11).
Nici nu ştii cum să te minunezi de înţelepciunea „creatorului”! E greu de închipuit mai multă migală şi mai multă prevedere. Gîndiţi-vă numai ce-ar fi fost pe pămînt dacă dumnezeu ar fi sădit pomi care să rodească altceva decît li-i soiul. Să mulţumim grijuliului dumne­zeu că nu ne-a dat meri care să facă portocale, porto­cali care să facă pere şi peri care să facă agrişe. Ce în­curcătură ar fi ieşit!
Cînd Pămîntul i s-a supus şi merii au crescut, dînd mere şi nu altceva, dumnezeu iarăşi şi-a zis „că este bine. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a treia” (Facerea, I, 12―13).
Dar iată o altă poveste ciudată: făcîndu-se lumină, trecuseră trei zile cu dimineţile şi serile respective. Şi această lumină, care la sfîrşitul zilei ceda locul întune­ricului nopţii, învăluia lumea ce se năştea fără a porni de la vreo sursă vizibilă; de Soare nu era încă nici po­meneală. Aici este cazul să reproducem un citat lung din Biblie:
„Şi a zis dumnezeu: «Să fie luminători pe bolta ce­rului, ca să despartă ziua de noapte şi să fie semne ale anotimpurilor, ale zilelor şi ale anilor.
Şi să fie luminători pe bolta cerului ca să lumineze pe pămînt». Şi s-a făcut aşa.
Deci a făcut dumnezeu cei doi luminători mari: lu­minătorul cel mai mare, ca să stăpînească ziua, şi lu­minătorul cel mai mic, ca să stăpînească noaptea, pre­cum şi stelele.
Şi i-a pus dumnezeu pe bolta cerului ca să lumineze pe pămînt.
Şi să stăpînească peste zi şi peste noapte şi să des­partă lumina de întuneric. Şi a văzut dumnezeu că este bine.
Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a patra” (Fa­cerea, I, 14―19).
Nu încape nici un fel de îndoială, nu-i aşa? Este vorba de Soare şi de Lună. Prin urmare, potrivit Bibliei, separarea zilei de noapte şi alternarea lor existau încă înainte de ivirea Soarelui, care a fost „creat” de dum­nezeu în a patra zi după apariţia luminii.
Atunci de ce i-a dictat „sfîntul duh” lui Moise acele născociri uluitoare cu privire la Soare şi lumină? Expli­caţia este foarte simplă: pînă la sfîrşitul secolului al XVII-lea, chiar şi învăţaţii credeau că nu Soarele dă lu­mină, ci că lumina există de la sine, iar Soarele numai „o lasă să treacă”. Pînă şi vestitul gînditor francez René Descartes împărtăşea această eroare.
Ştiinţa îi datorează astronomului danez Olaus Römer (1644―1710) descoperirea unui adevăr important, complet opus celor ce se spun în Biblie, şi anume că lu­mina care se revarsă asupra lumii noastre provine de la Soare, iar propagarea ei nu este instantanee. Römer a determinat viteza luminii, stabilind ― şi pînă astăzi lu­crul acesta a fost dovedit de nenumărate ori ― că lu­mina străbate distanţa de la Soare la Pămînt în 8 minute şi 18 secunde, adică are o viteză de aproape 300 000 km pe secundă. El a ajuns la această descoperire observînd şi studiind eclipsele sateliţilor lui Jupiter, planetă care face parte din sistemul nostru solar. Römer locuia pe atunci în Franţa şi, la 22 noiembrie 1675, a prezentat Academiei din Paris o comunicare despre descoperi­rea sa.
Autorul rîndurilor respective din Biblie a fost, desi­gur, un ignorant desăvîrşit în materie de astronomie. Dumnezeu însă ar fi trebuit să ştie totul, chiar şi pe vre­mea cînd a fost scrisă Biblia.
Izbitor este şi rolul extrem de neînsemnat pe care Biblia îl atribuie stelelor în programul făuririi lumii. „Cei doi luminători mari” sînt consideraţi Soarele şi Luna. Dar Luna nu este decît un satelit neînsemnat al Pămîntului nostru! Obscurantista carte a Facerii nici nu bănuieşte că Luna, Pămîntul şi chiar Soarele nu în­seamnă mare lucru în raport cu universul! Pînă şi Soa­rele orbitor, principalul astru din lumea noastră solară, nu este decît o modestă stea, una dintre zecile de mi­liarde de stele care alcătuiesc un uriaş sistem stelar, ga­laxia noastră. Autorul „sfînt” nu vede decât Pămîntul şi reduce totul la Pămînt. Pămîntul însă nu este decît una dintre planete. El se mişcă în jurul unei stele relativ mici. Ignorantul autor al cărţii „Facerea” consideră că această stea ― Soarele nostru, care este totuşi de 1 300 000 de ori mai mare ca Pămîntul ― ar fi total de­pendentă de satelitul ei Pămîntul.
Autorul naivelor fantezii din Biblie ar înlemni dacă ar învia în zilele noastre. Ce ochi ar deschide dacă ar citi orice carte de popularizare din domeniul astronomiei sau dacă, nimerind într-un observator astronomic, ar vedea printr-un bun telescop munţii din Lună, petele din Soare, sateliţii planetei Jupiter şi alte corpuri cereşti, pe care dumnezeu cică le-a „pus pe bolta cerului”!
Să ne întoarcem la Biblie:
„Şi a zis dumnezeu: «Să mişune apele de sumedenie de jivine cu viaţă în ele şi păsările să zboare pe pămînt şi pe întinsul cerului».
Şi a făcut dumnezeu chiţii cei mari şi toate vietăţile viermuitoare de care mişună apele, după soiul lor, şi toate păsările zburătoare, după soiul lor. Şi a văzut dum­nezeu că este bine.
Şi le-a binecuvîntat dumnezeu zicînd: «Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pămînt».
Şi s-a făcut seară, şi s-a făcut dimineaţă: ziua a cincea.
Şi a zis dumnezeu: «Să scoată pămîntul fiinţe vii după fel şi fel: dobitoace, tîrîtoare şi fiare, după soiul lor». Şi s-a făcut aşa.
Şi a făcut dumnezeu fiarele pămîntului după soiul lor şi dobitoacele după soiul lor şi toate tîrîtoarele de pe pămînt după soiul lor. Şi a văzut dumnezeu că este bine” (Facerea, I, 20―25).
Mai bine nici că se putea! Şi atotputernicul meşter îşi freca mîinile mulţumit. Îl aştepta însă ceva şi mai bun.
― Totuşi, nici unul dintre aceste animale nu sea­mănă cu mine ― şi-a făcut el socoteala. ― Ce păcat! Eu am cap frumos, urechi potrivite, privire vioaie, nas drept şi, în sfîrşit, dinţi sănătoşi. Fireşte, aş putea să creez cu uşurinţă şi o oglindă ca să mă uit în ea, dar cred că ar fi mult mai bine să mă admir privind pe cineva care să semene cu mine. Straşnică idee! Pe pămînt trebuie să existe un animal după chipul şi ase­mănarea mea.
În vreme ce bătrînul cugeta astfel, cîteva dintre mai­muţele pe care le zămislise cu puţin înainte se dădeau tumba la picioarele lui.
― Ele au ceva din chipul meu ― şi-o fi zis, pro­babil, dumnezeu. ― Dar asta încă nu e ceea ce mi-ar trebui. Ele au coadă, pe cînd eu nu am aşa ceva. Ce-i drept, şi printre ele sînt unele fără coadă, dar… tot nu-i ceea ce-mi trebuie!
Maimuţele continuau să se zbenguie şi să se strîmbe.
Atunci dumnezeu a luat o bucată de pămînt jilav şi s-a apucat să modeleze un om.
Se mai poate oare afirma, după toate astea, că dum­nezeu este numai duh şi nu are mîini?
Biblia spune de asemenea că, după ce l-a zidit pe om, dumnezeu „a suflat în nările lui suflare de viaţă şi s-a făcut Adam fiinţă vie” (Facerea, II, 7).
În capitolul întîi al cărţii „Facerea” (v. 27) există un pasaj confuz din care s-ar putea conchide că omul a fost zămislit hermafrodit (de ambele sexe) şi că abia mai tîrziu dumnezeu „şi-a corectat” creaţia. Într-adevăr, despre crearea femeii se vorbeşte abia la sfîrşitul capitolului al II-lea, iar în versetul 27 din primul capitol al Bibliei se spune: „Şi a făcut dumnezeu pe om după chipul său, bărbat şi femeie l-a făcut, după chipul lui dumnezeu”. Aşa sună versetul cu pricina, tradus textual din ebraica veche. El a şi determinat apariţia legendei foarte răspîndite despre zeii hermafrodiţi. Pe de altă parte, tocmai datorită sensului său echivoc, acest verset a fost întot­deauna denaturat de tălmăcitorii creştini bine intenţio­naţi .
Totuşi, ar fi o greşeală să dăm prea multă însemnă­tate acestei fantezii biblice; în Biblie există şi destule alte pasaje care nu trebuie înţelese de loc şi, de altfel, nici nu ai ce să înţelegi. Să examinăm mai bine ceea ce se consideră admis de toată lumea.
De îndată ce l-a zămislit pe om, dumnezeu l-a pro­clamat rege al creaţiei şi a organizat imediat pentru el o paradă a tuturor animalelor. „Căci domnul dumnezeu făcuse din pămînt toate vieţuitoarele cîmpului şi toate păsările cerului şi le adusese la Adam ca să vadă cum le va numi; şi pe fiecare vietate, cum era s-o numească Adam, aşa era să fie numele ei” (Facerea, II, 19).
Trebuie să fi fost, desigur, o paradă foarte amuzantă. Nici cel mai învăţat naturalist nu s-ar fi încumetat să ia, în cazul acesta, locul lui Adam.
„Umpleţi pămîntul şi supuneţi-l― i-a spus dumne­zeu lui Adam ― şi stăpîniţi peste peştii mării şi peste păsările cerului şi peste toate vietăţile care se mişcă pe pămînt” (Facerea, I, 28).
Nu strică să subliniem că, în ciuda acestei porunci a domnului, „regele naturii” ― omul ― a fost nevoit să lupte, şi nu întotdeauna cu succes, împotriva leilor, tigri­lor, urşilor, crocodililor, lupilor etc. Dar nu numai fiarele sînt duşmanii omului. Întreaga omenire are de suferit şi din pricina numeroşilor paraziţi ― pureci, păduchi, ploşniţe ―, precum şi a microbilor aducători de boli.
Ba mai mult, dumnezeu, care a creat animale de pradă amatoare de biftec din carne de om, i-a poruncit în schimb omului să fie vegetarian. Cităm din Biblie:
„Iată, vă dau vouă toate ierburile care au sămînţă în ele, de pe toată faţa pământului, şi toţi pomii care au roade cu sămînţă în ele. Acestea să fie hrana voastră” (Facerea, I, 29).
Vă rugăm să reţineţi această particularitate a alimen­taţiei primilor oameni.
În sfârşit, în seara zilei a şasea, cînd totul fusese ter­minat sau aproape terminat, dumnezeu, nespus de încîntat de munca sa, simţindu-se obosit, s-a gîndit să se odihnească. Cităm: „Şi a sfîrşit dumnezeu în ziua a şap­tea lucrarea sa pe care o făcuse şi s-a odihnit în ziua a şaptea de toată lucrarea sa pe care o făcuse” (Facerea, 11,2).
Mai departe: „Şi a sădit domnul dumnezeu o grădină, în Eden, spre răsărit, şi a sălăşluit acolo pe omul pe care îl zidise…
Şi un fluviu ieşea din Eden ca să ude grădina şi de acolo se despărţea în patru braţe.
Numele celui dintîi este Fison. Acesta înconjură tot ţinutul Havila; acolo se află aur.
Şi aurul acestui ţinut e de mare preţ. Acolo se află bdeliul şi onixul.
Şi numele fluviului al doilea este Ghibon: acesta înconjură tot ţinutul Cuş.
Şi numele fluviului al treilea este Tigru, care curge la răsăritul Asiriei. Iar al patrulea fluviu este Eufratul” (Facerea, II, 8, 10―14).
Prin aceste amănunte, autorul vrea să indice precis locul unde se află raiul pe pămînt. Dar mai bine s-ar fi lăsat păgubaş, căci în felul acesta se lasă prins prosteşte cu mîţa-n sac.
Toţi comentatorii recunosc că Fisonul este rîul Faz, denumit mai târziu Araks. Acest rîu se află în Armenia şi îşi are izvoarele într-unul dintre cele mai inaccesibile defileuri din Caucaz. Să admitem că în aceste locuri se găseşte aur şi onix, dar, în orice caz, nimeni nu ştie ce este „bdeliul”.
Pe de altă parte, nu poate exista nici un fel de eroare în privinţa fluviilor Tigru şi Eufrat. De aici reiese lim­pede că, potrivit cărţii „Facerea”, raiul pămîntesc se afla în regiunea cuprinsă între Armenia şi Irak (Mesopotamia). Deşi izvoarele Araksului, Tigrului şi Eufratului sînt situate relativ aproape unele de altele, totuşi aceste flu­vii au fiecare izvorul lui propriu. Araksul, cel mai mare afluent al rîului Kura, izvorăşte de lîngă Binghiol-Dagh (în Turcia) şi curge spre Marea Caspică. Cît priveşte Tigrul şi Eufratul, aceste fluvii nu au izvoare comune, ci se unesc departe de izvor, vărsîndu-se în Golful Persic.
În privinţa fluviului pe care cartea „Facerea” îl nu­meşte Ghihon, greşeala autorului „sfânt” este de-a dreptul fantastică. „Acesta ― spune el ― înconjură tot ţinutul Cuş”. Dar, chiar potrivit Bibliei, ţinutul lui Cuş (fiul lui Ham şi tatăl lui Nimrod) nu este altceva decît Etiopia. Prin urmare, Ghihonul este Nilul, care, după cum se ştie, nu curge în Asia, ci în Africa şi într-o direcţie opusă Tigrului şi Eufratului, adică de la sud la nord. Întrucît izvoarele lui se află în munţii Africii ecuatoriale, în re­giunea lacului Victoria-Nyanza, rezultă că între izvoarele sale şi ale celorlalte trei fluvii este o distanţă de aproape 3 000 km. Cartea „Facerea” declară însă că toate udă una şi aceeaşi grădină, grădina Edenului. E drept, izvoa­rele a două din aceste fluvii ― Tigrul şi Eufratul ― se află la o distanţă de cel mult 100 km unul de celălalt, dar chiar şi această distanţă este prea mare pentru o grădină. Şi apoi cum poate fi numit grădină acest teri­toriu imens, cu munţi şi stînci abrupte, situat într-una din cele mai vitrege regiuni ale globului?
Să lăsăm gîndul să ne ducă spre acest rai minunat, unde patru mari fluvii izvorăsc din acelaşi loc şi îşi poartă apele în diferite direcţii. Adam se plimbă pe moşia lui şi gustă din plin desfătarea trîndăviei. Iată ce-şi zice, probabil, în gînd:
„Sînt om şi mă numesc Adam; se pare că asta în­seamnă «pămînt roşu», pentru că am fost făcut din lut, ca un urcior oarecare. Cîţi ani oi fi avînd? M-am născut acum cîteva zile, dar, după cum spune o zicală bătrînească, un bărbat are atîţia ani cît îi arată faţa. Iată de ce pot spune că, la drept vorbind, m-am născut la vîrsta de 28 de ani, avînd toate măselele… Ba nu, încă nu toate măselele. Îmi lipsesc deocamdată măselele de minte.
Sînt bine legat, nu? Şi apoi cum aş putea să nu fiu băiat frumos din moment ce, cu excepţia vîrstei şi a bărbii, sînt o copie fidelă a domnului, a celei mai vestite fiinţe din tot universul? Admiraţi-mi, vă rog, sănătatea, priviţi aceste braţe, picioarele zvelte, muşchii, bujorii din obraji… Nici urmă de reumatism! Nu-mi pasă de nici un fel de boală, nici măcar de vărsat: tăticul m-a zămislit gata vaccinat. Fără îndoială, sînt băiat frumos!
Şi duc o viaţă de huzur în acest rai minunat. Mă duc unde vreau, rup din copaci orice fructe şi mănînc cît încape în mine. Nu simt nici cea mai mică oboseală, pentru că nu fac nimic. Mă tăvălesc pe iarbă numai din plăcere.
În ziua a treia, amabilul meu amfitrion, dumnezeu, mi-a organizat o mică distracţie, despre care voi păstra o amintire plăcută toată viaţa. Toate animalele au defi­lat prin faţa mea: «Şi pe fiecare vietate cum o vei numi, aşa va fi numele ei», mi-a spus moşneagul. Aşa ospita­litate mai zic şi eu!
Nici nu vă închipuiţi cîte vieţuitoare au defilat prin faţa mea! N-am crezut vreodată că există atîtea fiinţe pe lume. Totuşi, nu mi-a fost greu să le dau nume la fiecare. Limba pe care o vorbesc cît se poate de curgător, deşi n-am învăţat-o niciodată şi nicăieri, este o limbă neobişnuit de bogată, cu nenumărate expresii. Fără să stau o clipă pe gînduri, mi-am dat seama ce însuşiri are fiecare animal, privindu-l doar, şi am definit printr-un singur cuvînt particularităţile fiecărei specii. Prin urmare, numele dat de mine este în acelaşi timp şi o definiţie pre­cisă şi completă. Să luăm, de exemplu, animalul care mai tîrziu va fi denumit «equus» în latină, «cheval» în franceză, «cal» în română etc. Ei bine, eu i-am dat un nume care defineşte cu precizie acest patruped, cu părul, coada şi hamul lui. Ah, limba pe care o vorbesc nu-şi are seamăn şi ce rău îmi pare cînd mă gîndesc că într-o zi ea va dispărea pentru totdeauna!
Parada tuturor fiinţelor vii a fost admirabilă. Şi cînd spun admirabilă încă n-am spus totul. Am avut şi un număr comic în program, şi anume cînd au apărut peştii. Grădina noastră se află pe uscat, departe de ţărmul mării. Aici sînt numai rîuri, adică apă dulce. Vă închipuiţi ce mutră făceau peştii de mare, nevoiţi să urce în sus pe Tigru şi Eufrat pentru a mi se înfăţişa? Lipsa apei să­rate îi supăra teribil. Am rîs cu hohote! Dar din cale-afară de rău au dus-o mamiferele acvatice! Din feri­cire, tăticului i-a venit ideea să lărgească în mod excep­ţional, pentru ziua aceea, rîurile din grădiniţa mea, că altminteri nici o balenă n-ar fi putut să treacă vreodată prin ele… Numai cît le-am dat numele şi să fi văzut cum au şters-o, dînd de zor din înotătoare pentru ca să ajungă cît mai curînd în oceanul lor. Mă ţineam cu mîinile de burtă nu alta!
Poate că se vor găsi unii care nu vor crede această poveste. Nelegiuiţii vor tăgădui că focele, morsele, urşii albi, pinguinii au putut să coboare pentru această pa­radă în valea Tigrului şi Eufratului, că tot aici s-au adu­nat cangurul, ornitorincul, struţul şi emuul din Australia, elefanţii, rinocerii, hipopotamii şi crocodilii din Africa, papagalii, lamele, aligatorii, anacondele din America de Sud etc. Ei şi ce-i cu asta? Critica nu are nici o importanţă. Pe cuvîntul meu că am văzut aici, în gră­dina Edenului, foci, reni, balene, vulpi polare şi alte animale din toată lumea.
Cîrcotaşii vor spune: «Dar cum au ajuns acolo specii unice de peşti din diferite lacuri, de pildă peştele fera, care nu se găseşte decît în lacul Constanţa?» Aceşti peşti au primit permisie specială de la dumnezeu şi s-au prezentat la parada din Eden… pe calea aerului. Afuri­siţi să fie păgînii care nu se declară mulţumiţi cu această explicaţie!
Şi, la urma urmelor, la ce naiba mă angajez eu într-o dispută în legătură cu toate acestea? Cu atît mai rău pentru cei care nu-mi vor da crezare cînd afirm că prin faţa mea s-au perindat toate animalele: vertebrate, ne­vertebrate, reptile. Nu există o singură insectă căreia să nu-i fi dat nume. Dar ceea ce m-a uimit cel mai mult a fost un vierme mare, alb, lung şi plat, care a ieşit uşurel chiar din mine, un vierme respingător, numit ulterior de naturalişti tenie. Acest prostănac lung cît toate zilele, cum a ieşit, mi-a făcut îndată o plecăciune adîncă. I-am dat un nume, după care el s-a băgat din nou în mine şi s-a instalat înăuntrul meu. Pomenesc toate acestea numai pentru a fi precis. Ca să spun drept, nici nu ştiam că sînt locuit pe dinăuntru. De altfel, locatarul meu nu mă stinghereşte cîtuşi de puţin. Nimic nu tulbură viaţa încîntătoare pe care o duc de cinci zile”.
Primul somn al omului
Adam îşi priveşte chipul oglindit în apa limpede a izvorului celor patru fluvii, apoi se lungeşte alene pe iarbă.
― Ce frumoasă-i viaţa! murmură el.
Dar iată-l pe Adam căscînd şi întinzîndu-se. O moleşeală necunoscută pune treptat stăpînire pe el. Ce-o mai fi şi asta? Nu simte nici urmă de oboseală. Atunci ce se întîmplă? Nu pricepe nimic. Încearcă un simţămînt tainic, împotiriva căruia nu poate lupta. Pleoapele i se lipesc. Adam doarme. Este primul somn al omului.
În timp ce Adam sforăie de rupe pămîntul, vine Dumnezeu-tatăl. Privirea lui se opreşte îndelung asupra leneşului adormit.
― Trebuie să recunosc totuşi că, atunci cînd mă apuc de o treabă, o fac straşnic ― spune moşneagul plin de mulţumire. ― Flăcăul e bine legat. Aş putea să jur că sînt chiar eu în persoană. …pe cînd eram mai tînăr cu cîteva miliarde de veacuri.
Dumnezeu se apleacă şi îl ciupeşte pe Adam de pulpă. La această glumă divină, Adam răspunde printr-un sfo­răit şi mai puternic.
― Minunat ― continuă maestrul „Elohim” ―, nu e nevoie de nici un fel de anestezie. Văd că tînărul meu Adam doarme destul de adînc: să tragi cu tunul şi nu-l trezeşti! Iar acum, hai să mă apuc de lucru, căci am venit aici cu o treabă foarte importantă. Cît nu m-aude nimeni, pot să mărturisesc că astăzi-dimineaţă am băgat de seamă că uneori o fac totuşi de oaie. Unde mi-a fost capul cînd am zămislit omul fără o tovarăşă? Fiecărui animal i-am dat o femelă sau, în orice caz, există foarte puţine excepţii de la această regulă. Tenia, ce-i drept, este hermafrodită, şi asta-i firesc, pentru că, dacă ar trăi în perechi, nici nu s-ar numi taenia solium. Dar omul de treabă nu e o tenie! Care va să zică trebuie să-i fac o soaţă şi i-o voi face din propriul lui trup.
Rostind aceste vorbe, dumnezeu-‘tatăl „a luat una din coastele lui şi a strîns carnea la loc. Şi a făcut domnul dumnezeu coasta pe care a luat-o din Adam femeie şi a adus-o către Adam” (Facerea, II, 21―22).
Parcă-l aud urlînd pe omul trezit prin surprindere:
― Văleu, văleu! Mi-a rupt o coastă!
Închipuiţi-vă însă mirarea lui cînd a văzut alături o păpuşă vie şi drăgălaşă.
― Asta ce mai e?
― Asta? E femeia ta. Am onoarea să vă felicit cu prilejul căsătoriei legitime ― i-a răspuns dumnezeu. ― Îndrăzneşte numai să spui că nu-ţi place!
― Ba, drept să spun, e drăguţă.
― Cred şi eu! Ai baftă! Şi unde mai pui că o capeţi fără soacră! N-am ce zice, ai noroc, nu glumă!
Biblia spune că Adam a exclamat: „Aceasta este acum os din oasele mele şi carne din carnea mea. Aceasta se va chema femeie, căci din bărbat a fost luată. Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa, şi vor fi amîndoi un trup.” (Facerea, II, 23―24).
Nu mai este cazul că comentăm această exclamaţie a proaspătului însurăţel Adam. Nici n-ar fi putut spune alte vorbe mai curtenitoare.
Cît despre coasta ce-i fusese scoasă, trebuie amintit că, potrivit afirmaţiei fericitului Augustin, dumnezeu nu i-a mai înapoiat-o lui Adam. Prin urmare, pînă la urmă, Adam a rămas invalid, fără o coastă. Era vorba, probabil, de o coastă „falsă”, subliniază cu ironie muşcătoare Voltaire, „căci lipsa unei coaste adevărate ar fi fost cît se poate de vizibilă”.
Cartea „Facerea” mai spune (II, 25): „Şi Adam şi fe­meia lui erau amîndoi goi şi nu se ruşinau”.
Comentatorii cuvioşi afirmă că această goliciune fără ruşine este o dovadă a nevinovăţiei străbunilor noştri, un semn al desăvîrşirii lor sufleteşti. Potrivit acestui raţionament al teologilor, ar urma să socotim că în desă­vîrşire sufletească au trăit toţi oamenii primitivi, care nu purtau nici un fel de veşminte, de pildă incaşii din America, unele triburi din Africa, locuitorii Polineziei, Melaneziei şi alţii. Totuşi, cînd au cotropit aceste ţări, colonialiştii spanioli, portughezi, francezi, englezi au exterminat triburile băştinaşe care trăiau în deplină ne­vinovăţie, iar preoţii creştini au binecuvîntat masacrele, născocind justificări teoretice pentru monstruoasele atro­cităţi ale „civilizatorilor”. Pe de altă parte, se afirmă că numai frigul i-a silit pe oameni să folosească îmbrăcă­mintea, deoarece numai locuitorii ţărilor călduroase um­blau goi. În afară de aceasta, cînd toţi umblă goi, nimănui nu-i este ruşine. Roşeşti numai dacă-ţi descoperi vreun defect trupesc pe care ceilalţi nu-l au.

P.S. : Sper ca nu v-ati plictisit…stiu ca ii ditamai postul😀

Comentarii
  1. keith spune:

    scz dar……la scoala nu m-au invatat sa citesc atat:)) ( de fapt obosit)

  2. Ionel spune:

    Pentru Leo Taxi:))
    Nu esti decat un nerusinat care nu mai cunoaste simtul pacatului in lumea aceasta si ai intrecut orice masura a imaginatiei si a cretinismului.
    Chiar nu observi cat poti fi de penibil incercand sa le spui oamenilor ca nu exista CREATORUL DUMNEZEU?
    Oare atitea mi si milioane de oameni care au fost si sunt cu Dumnezeu si-l marturisesc pe El chiar sunt cretini?Chiar nu au nici o judecata macar primara ca a ta?
    Tu crezi ca atatia oameni pot fi prostiti de un tembel ca tine?
    Nu vezi cata nelegiuire si rautate este in inima ta impietrita?
    u chiar nu observi ca toate lucrurile au un Creator?
    Tu concluzionezi ca se poate creea ceva singur fara sa-l faca nimeni?
    Tu nu vezi ca toata natura marturiseste despre existenta lui Dumnezeu?
    Cum poti vorbi tu ce nu stii?
    Nu vezi cat de neantelept si de incuiat esti?
    Tu nu observi ca Dumnezeu in Genesa lumina si cele 5 lucruri le-a creat pe pamant ci nu in Cer dupa cum ai tu impresia?
    Tu crezi ca Dumnezeu in cer creea toate lucrurile acelea?
    Vrei sa spui ca Dumnezeu nu avea pe ce calca,nu vedea nimic si nu avea nimic in jurul lui?
    Ia pune mana si citeste biblia ca un om care are judecata si mai si intelege ca acele lucruri Dumnezeu le creea pe pamant ci nu in Cer unde erau de la inceput!
    Iti spun ca daca nu te caiesti de faptele tale murdare si de a propovadui evanghelia dracului vei plange amarnic o vesnicie intreaga si nu ai sa mai poti face nimic atunci ca va fii prea tarziu pentru sufletul au de pacatos.
    Daca vrei sa ma injuri imi poti scrie la : ionelcezar@gmail.com
    Sall.

    • dana spune:

      PENTU IONUT:
      ATEII NU INJURA ,CRESTINII O FAC.TARILE CU CEI MAI MULTI ATEI SUNT CELE MAI MORALE :SUEDIA MAREA BRITANIE,CEHIA…(toate au peste 70%atei)SI SA NU MAI VORBIM DE NIVELUL DE TRAI.

  3. drogtare spune:

    Daca toate astea sunt pentru scriitor, nu sunt sanse sa le citeasca. Cred…

  4. Ionel spune:

    Sunt si pentru altii dar cred ca nu-s sanse dar totusi m-am chinuit.

  5. Kablooey spune:

    Leo Taxil a murit de vreo 100 de ani, nu cred ca a mai apucat sa citeasca ale tale cuvinte.

    Oricum, eu sunt de-acord cu ce a scris el. :-?? Analizeaza Biblia si scoate la iveala greselile din ea. De exemplu, in Biblie scrie (am verificat) ca dupa potop arca lui Noe s-a oprit pe muntele Ararat (care are cam 5000 si ceva de metri) fiindca era singurul petic de pamant liber (in luna a saptea, asa scrie in Biblie) apoi dupa vreo cateva luni (in luna a zecea) au aparut de sub ape si ceilalti munti. Deci, carevasazica muntele Ararat de ~5000 m a aparut de sub ape inaintea varfurilor din lantul Himalaya care, vorba fie intre noi, au peste 8000 de metri.

    Ce sa mai zicem de numeroasele si preacuvioasele incesturi si inselatorii pe care oameni sfinti ai lui Dumnezeu le fac si trec cu basma curata. :))

    Da, stiu, o sa sara vreo 10 comentatori: „satanistule! blablabla….” fiindca societatea din ziua de azi numai asta stie: daca indraznesti sa contesti Biblia sau orice tine de dogma crestina, esti satanist….blablabla.

    Actually, eu cred ca de vina in toata afacerea asta sunt oamenii. Faza cu Dumnezeu este ceva mult prea greu de explicat intr-un forum si de discutat. Biserica o fi fost ceva de capul ei, dar cand au intervenit oamenii….s-a dus totul de rapa…

    Inchizitia spaniola a jefuit si omorat sute de mii de oameni….bine….scuza oficiala a fost „pentru a raspandi si apara numele Domnului pe Pamant”. Cum sa mai ai incredere in ceva povestit, distribuit si scris de oameni?🙂 Biblia la fel, cine garanteaza ca a fost pastrata in forma ei initiala de acum mii de ani dupa atatea traduceri si transcrieri?

    Dupa ce am citit „Biblia Hazlie” am citit din curiozitate si din Vechiul Testament acele pasaje care mi se pareau mai problematice. Surpriza….erau aceleasi cu cele redate de Leo Taxil in carte.
    Serios acum, nu strica niciodata sa pastrezi o doza de scepticism. Nu mai suntem in Evul Mediu, orizonturile ni s-au largit….stiinta a avansat, la fel si toate celelalte domenii, aflam mai multe pe zi ce trece. Astfel, cum sa tii cu dintii de o singura posibilitate? Poate chiar noi l-am creat pe Dumnezeu dintr-o necesitate (se stie ca religia mozaica, dupa care s-a luat crestinismul, a dobandit multe ritualuri si dogme ale popoarelor ce au cucerit pe evrei)….dupa cum un cineva a spus: „Daca pisicile ar avea un Dumnezeu, ele cu siguranta i-ar atribui obiceiul de a prinde soareci”.
    E intotdeauna foarte bine sa detii o doza de indoiala.

    Nu, nu ma astept sa va lumineze brusc ce am scris si nici ca o sa va puneti serios pe gandit.

  6. Kablooey spune:

    Apropo….toate chestiile cu „Iti spun ca daca nu te caiesti de faptele tale murdare si de a propovadui evanghelia dracului vei plange amarnic o vesnicie intreaga si nu ai sa mai poti face nimic atunci ca va fii prea tarziu pentru sufletul au de pacatos.” sunt deja invechite. Apropo de incuiati, asa erau speriati de catre teologi incuiatii creduli din vechime. :)) Remember?

  7. calin spune:

    ionel, eu , calin, sunt singurul si adevaratul dumnezeu.caieste’te infidelule si intoarce’ti fata catre Mine sa te mantuiesc.credinta ta crestina in care te’ai nascut ca un netrebnic ce esti te va duce la chin vesnic.iti spun eu ca sunt bun si destept.
    fuckin’moron

  8. NeKo spune:

    Pare interesanta cartea… E incredibil cata lume se lasa pacalita de mitul biblic.Sper sa se trezeasca toata lumea la realitate si sa accepte ca nu un mosneag plictisit a creat tot ce este in jurul nostru…
    In fine… Salutari…

  9. cineva spune:

    Este super cartea, merita citita. Nu face decat sa scoata in evidenta minciunile pe care ni le-au indrugat mii de ani evreii, minciuni ordinare prin care, bineinteles, erau alesii lui Dumnezeu.
    Pentru cei ce n-au inteles adevaratul mesaj al cartii, Leo Taxil nu a contestat existenta lui Dumnezeu, ci a dumnezeului evreilor si a actiunilor abominabile pe care acest dumnezeu le face.

  10. myshittyideas spune:

    Sallut..e ok postul nu te lua dupa „crestini” care ti sar in cap

  11. drogtare spune:

    Multumesc myshitydeas, oricum pe mine ma amuza comentariile asa zisilor crestini. FUCK THEM ALL! :))

  12. dana spune:

    „Cuvantul dumnezeu nu este nimic altceva pentru mine decat expresia si produsul slabiciunii umane,biblia o colectie de legende onorabile dar primitive,care sunt in orice caz destul de copilaresti.”ALBERT EINSTEIN in scrisoarea din 03.01 1954.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s